Moment de reculegere personala!

Cred ca uneori trebuie sa pastram pentru noi cuvintele ce am vrea sa le scriem ....viata ia intorsaturi , nu mereu in bine, nu mereu cum dorim!Imi place sa cred si sa ma resemnez de multe ori cu ideea ca am procedat corect, cum am vrut , iar situatia in care se afla fiecare dintre noi este cea aleasa la un moment dat cu tot dragul si toata convingerea!
Da, se intampla ca desi ai decis ceva candva ....astazi sau maine sa refuzi sa crezi si sa intelegi ca ai vrut-o chiar atat de mult ( decizia) ... D-zeu are ceva pus bine pentru fiecare , mai trebuie sa deschidem ochii, sa prindem putere si grai sa vorbim si sa cerem !
Gandurile uneori te rascolesc, te macina in interior si ai vrea sa urlii si sa spui Stop ... sa iei ceva de la capat, sub un alt invelis, sub un alt chip ... ce ne tine pe loc ? Cred ca Curajul nu?Acum ca am mai crescut si eu, mi-am format alte ganduri, alte principii si alte vise ! Desi le-as duce la capat ... simt ca interiorul meu cedeaza pshihic sau nu stiu ...dar totul e un dar de Sus si nu vreau sa pierd sanse...am invatat ca libertatea de a-ti cere propriile decizii si actiuni este speciala si trebuie cercetata !

Încă rămân asa !

Nu mă întreba de ce mă ascund de gânduri, doar le ignor să nu trezesc emoții!Si dacă mai rămân ascunsă o fac ca să prind curaj, curaj să transform în scrum tot ce e crunt ...Rar reușesc dar suspinele inimii mă încurajează și mă îndeamnă spre infinit!

Intr-o clipa de liniste pot sa aleg !

Cred că sunt pe punctul de a mă arunca în lumina reflectată de interiorul meu zburdalnic. Sunt incețoșată și încă nu mi-am șters speranțele sufletului singuratic sau poate cel menit să creadă în fericire și să primească din contră, atat iubire cât și durere. Da, e destul de ciudat însă poți primi ambele dacă nu îndrăznești să ți cheia în iala către tristețe și dezamăgire. Cunoaștem majoritatea sufletelor ce înseamnă să visezi liniște și frumusețe interioară, dar câți putem spune că am oferit  asta sau am primit de la cei apropiați? Am deschis cândva o usă spre mine, câțiva pași au făcut urme iar apoi s-au oprit din a înainta. Am făcut semn că se poate mai mult și interiorul mi-a fost vizitat și astfel am trăit clipe frumoase sufletului meu. Mai departe am cunoscut balanța sincerității și m-am bucurat, m-am supărat și am continuat să arunc în interior și bune și rele, până când din nou, floarea ce dădea miros interiorului meu și-a pierdut esența. Încet a început să fie luat cu asalt de răutate și așa a început dezamăgirea. E urâtă partea asta ...atât de urâtă încât mirosul florii nici nu mai face față ambientului. Și judecăm la rece, la cald, dar mai mult la rece pentru că atât curajul cât și starea de spirit ne îndeamnă să ajungem a ne iubi în egoul nostru !

Ai nevoie de foarte puţin timp ca să te izolezi de lume. Reuşesc să îmi găsesc o existenţă a mea. Adâncurile fiinţei umane sunt de neînţeles. Sunt neştiute. Cedăm în faţa iubirii...pentru că ea ne dezvăluie o parte din necunoscutele lumii. Nimic altceva nu mai are însemnătate, în cele din urmă...

Sfârşit de vară- început de toamnă

Când vorbim despre  vară ne gândim imediat la soare, la tot ce ţine de el, în parcuri găsim copiii care sunt însoţiţi de părinţi, bunici, fraţi, surori şi prieteni. Îndrăgosţiţii cu chip angelic ţinându-se de mână îşi zâmbesc fericiţi promiţându-şi o dragoste veşnică, bătrânii plimbând cainii, fetele şi baieţii plimbându-se pe role ne trimit cu gândul spre o vară leneşă, aşa îmi place să o numesc atunci când căldura îşi spune cuvântul. Nu reuşesc nici măcar să citesc câteva pagini din cartea ce mi-am scos-o din raft acum două săptămâni. Am şters-o de praf şi am pus-o tot pe masă până când îmi voi face timp să o răsfoiesc. Câteva adieri de vânt şi vara ia sfârşit, nu este nevoie de frig sau ninsori ca să ne dăm seama de acest lucru. Mi-am adus garderoba de toamnă-iarnă. Nu este destul de mare, am bluze preferate şi bluze pe care nu le-aş îmbrăca nici măcar la culesul strugurilor. Da, începutul toamnei chiar aşa se identifică.Îmi place vara, toamna nu mă mai sperie iar iarna simt că frigul mă păstrează, sunt statornică.Mă simt relaxată şi mă bucur de o vacanţă continuu.

Barieră la Răsărit

Adulmec ... câteva picături într-o după-amiază caldă, udă, întunecată, aspră. Mă ascund după copacii falnici, precum o armată strajnică mereu la datorie. O cunosc ca pe mine însumi şi o simt asemeni sufletului meu. Nu am curajul să răman în această tăcere şi mă îndrept cu paşii repezi şi mintea îngândurată spre un alt câmp vizual. O adunătură de câini. Îmi inspiră teamă şi aştept. Apoi îndrăznesc să mă aproprii. Mă opresc din nou şi mă întorc de unde am plecat . Sunt mulţi şi înfometaţi pesemne că n-ar fi mâncat de câteva zile. Aşa mi-a început ziua. Am ajuns într-un moment plăcut al zilei. Ceea ce mă face să fiu liniştită m-a însoţit şi azi.Am regăsit ceea ce îmi lipsea. Parfumul mă îndeamnă la curaj, curaj în a avea încredere. Frumuseţea pretinde bucuria. Iar ritmul paşilor săi îmi redă credinţa în stabilitate. Îmi place stabilitatea, dacă asta ar duce cu gândul şi la obijnuinţă, aşa cum majoritatea o denumesc , o declar astfel. Dar obijnuinţa mea este pentru că îmi face plăcere, îmi oferă bucurie sufletească.

Dimineaţa la amiază

        Sunt prea adormită, încerc sa îmi deschid pleoapele şi sfârşesc prin a-mi lipi degetele de ele. Mă dor căci am avut o noapte albă. M-am gândit la mine, am regăsit în interiorul meu momente pline de strălucire, amintiri plăcute şi neplăcute, mai mult plăcute. Realizez că tot ce se întâmplă se datorează timpului, făra el fiecare moment nu ar avea vibraţie, iar vibraţia amitirilor mele se datorează lui.Care lui? - asta rămâne un mister. Cuvintele s-au intersectat şi sensul devine altul, dar eu sunt aceeaşi.